Orice fel de mișcare fizică este binevenită și este chiar indicat să o integrăm într-un stil de viață sănătos. Însă, fiecare tip de activitate fizică are beneficiile sale, unele acționează mai mult la nivel fizic, altele pun accent și pe partea spirituală. Este important să ne alegem un sport care ni se potrivește și care ne ajută să ne atingem obiectivele. O confuzie des întâlnită în rândul persoanelor active este între cursurile de Fitness și cele de Pilates. Cursurile de Fitness pun accent doar pe dezvoltarea mușchilor periferici, în timp ce cursurile de Pilates implică toate grupele de mușchi, chiar și unele de existența cărora probabil nici nu știai.
Iată câteva diferențe între Fitness și Pilates:
- Fizic vs spiritualitate
Pilates-ul este un gen de sport ce implică și meditație. Îl poți privi de multe ori ca pe un fel de sport Zen care presupune o comuniune a trupului cu mintea și spiritul. În cadrul cursurilor de Pilates înveți să te concentrezi mai bine asupra momentului prezent, să îți îmbunătățești tehnicile de respirație, să te relaxezi și nu numai.
De cealaltă parte, cursurile de Fitness sunt făcute pentru a te menține în formă. Ai observat însă că odată ce ai renunțat la aceste cursuri, rezultatele dispar la fel de repede cum au apărut? Acest lucru se datorează faptului că accentul este pus pe mușchii periferici, iar corpul nu este tratat ca un întreg. Nu ai nevoie de foarte multă concentrare în cadrul cursurilor de Fitness, trebuie mai degrabă să te asiguri că execuți mișcările corect.
- Rezultate pe termen scurt vs rezultate pe termen lung
După cum spuneam mai devreme, în cadrul cursurile de Fitness, rezultatele sunt vizibile mult mai repede, dar la fel de repede dispar dacă te oprești din a practica această activitate. În schimb, exercițiile de Pilates îți aduc rezultate pe termen lung. Chiar dacă nu sunt vizibile cu ochiul liber de la o ședință la alta, ele vor rămâne acolo pentru mult timp. Cei care au practicat Pilates o perioadă mai mare de timp susțin că dacă se reînscriu la aceste cursuri chiar și după o absență de 2 ani, simt că nici nu s-ar opri.
În plus, cursurile de Pilates pun în mișcare și grupele mai mici de mușchi care te vor ajuta în timp să îți întărești ligamentele și tendoanele. Un alt beneficiu al cursurilor de Pilates este faptul că te ajută să îți dezvolți un control util pentru efectuarea unei game largi de mișcări, de la urcatul scărilor, până la ridicarea unei greutăți mari fără să resimți dureri.
- Concentrare vs execuție
Ce este mai important – concentrarea sau execuția? Depinde din ce punct privești lucrurile. Cursurile de Pilates te vor învăța să te concentrezi mai bine pe momentul prezent, să îți controlezi mai bine corpul, iar toate exercițiile să le realizezi într-un mod natural, fără să fie nevoie să te gândești permanent la execuția lor. Metoda Pilates te ajută să îți îmbunătățești fluiditatea și conștientizarea mișcărilor, să obții un organism care ”gândește” pentru el însuși și funcționează perfect.
Cursurile de Fitness pun mai mult accent pe tehnicile de execuție. Mintea și spiritul nu joacă un rol atât de important în cadrul exercițiilor de Fitness.
Nu uita că Pilates-ul poate fi un mod de viață, poate fi practicat chiar și timp de 15 minute, acasă, dacă nu reușești să ajungi la sală, și îți poate aduce beneficii multiple asupra sănătății fizice și mentale. În plus, la cursurile de Pilates poate participa oricine, de la persoane cu probleme de sănătate sau diverse dureri până la femei însărcinate.
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.