În timpul sarcinii, femeile trec printr-o serie de modificări atât fizice, cât și la nivel mental și spiritual. Pentru a ajuta corpul să suporte cât mai bine aceste modificări, medicii recomandă practicarea unei activități fizice ușoare. O astfel de activitate fizică ușoară și relaxantă în același timp este Pilates. De altfel, în ultimul timp, cursurile de Pilates sunt preferate de un număr din ce în ce mai mare de gravide datorită beneficiilor lor. Iată cele mai importante 5 beneficii pe care cursurile de Pilates le au pentru gravide:
- Corectarea posturii
Majoritatea gravidelor au probleme cu postura în timpul sarcinii pentru că apar multe motive care împiedică menținerea corectă a corpului, cum ar fi greutatea copilului, kilogramele în plus acumulate, dar și slăbirea articulațiilor și a ligamentelor. Pe lângă disconfortul major pe care o postură incorectă îl provoacă gravidelor, aceasta poate duce și la apariția problemelor medicale după sarcină. Cursurile de Pilates ajută la corectarea posturii pe durata sarcinii, iar acest lucru determină și reducerea oboselii resimțite și scăderea durerii care apare de obicei la nivelul coloanei vertebrale.
- Ameliorarea durerilor de spate
Există multe cauze care pot duce la apariția durerilor de spate în sarcină, una dintre ele fiind menționată mai sus: postura incorectă. Exercițiile Pilates nu solicită spatele, ba chiar te ajută să îți întărești mușchii spatelui și în acest fel să scapi de durerea și disconfortul resimțit.
- Tonifierea regiunii abdominale și pelviene
Unul dintre cele mai mari beneficii ale cursurilor de Pilates este faptul că ajută la tonifierea mușchilor abdominali și la creșterea puterii abdominale, oferind astfel suport pentru greutatea bebelușului. În același timp, exercițiile de Pilates îți vor crește rezistența organismului și îți vor consolida regiunea pelviană. În câteva cuvinte – te vor pregăti pentru momentul nașterii.
- Controlul respirației
Multe gravide se confruntă cu dispnee sau lipsa de sarcină, care de altfel este un simptom obișnuit al sarcinii. Pe măsură ce fătul se dezvoltă, el consumă mai mult oxigen, respirația devine din ce în ce mai greoaie și oboseala apare mult mai ușor. Cursurile de Pilates te vor învăța să respiri corect, să îți controlezi respirația, și să nu te mai confrunți cu o astfel de problemă. Mai mult decât atât, aceste exerciții de respirație îți vor fi de folos și în timpul travaliului și a nașterii.
- Relaxare
Perioada de sarcină poate fi copleșitoare pentru multe gravide, mai ales dacă se află la primul copil. Este un sentiment cu totul nou cu care te confrunți, începi să te gândești mai mult la copil și mai puțin la tine, îți faci tot felul de probleme și uiți să te relaxezi. Vor fi momente în care vei acumula un nivel mare de stres și de anxietate și trebuie să știi cum sa te lupți cu ele și să te controlezi. Cursurile de Pilates reprezintă modalitatea perfectă de relaxare în perioada sarcinii. Exercițiile de Pilates îți vor relaxa atât corpul, cât și mintea și te vor ajuta să te regăsești.
Cursurile de Pilates sunt recomandate și pentru perioada de după naștere pentru a ajuta organismul să își recapete mai repede forma și să își fortifice mușchii care au fost slăbiți în perioada celor 9 luni. Așa că, dacă vrei să ai o sarcină cât mai ușoară, fără dureri sau stări de anxietate, ar fi bine să te înscrii acum la cursurile de Pilates!

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.