PREȚ KINETOTERAPIE

Definită ca fiind o terapie prin mișcare, kinetoterapia este efectuată prin programe speciale de recuperare medicală care urmăresc refacerea unor funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional în diverse afecțiuni. Ca tratamentele să aibă efectul dorit, pacientul trebuie să arate devotament, dar să dispună și de un anumit buget. Nu vă speriați! Prețurile pentru kinetoterapie nu sunt mari. În fond și la urma urmei, nu punem preț pe sănătate.

Pret kinetoterapie

Kinetoterapia este terapia care se realizează prin mişcare şi face parte din medicina fizică.  Scopul kinetoterapiei este de a facilita o  activitate motrică normală.  Prin aplicarea tehnicilor specifice se urmăreşte stabilirea sau restabilirea  funcţiilor  normale ale nervilor, restabilirea  funcţiilor endocrine şi a sistemului imunitar. Apelându-se la acestă terapie se pot trata afecţiuni şi probleme organice sau psihice, precum  stresul, tulburările musculare, nervoase, respiratorii, ortopedico-traumatice, reumatologice. Tot cu ajutorul kinetoterapiei se pot ameliora alergiile, deficienţele nutriţionale şi problemele emoţionale, de concentrare, memorare  sau de învăţare.

Tehnicile kinetoterapiei au rolul de a stimula  redobândirea forţei musculare şi a capacităţii de a face efort fizic, stabililesc  controlul şi echilibrul muscular, îmbunătăţesc  relaţia creier-muşchi.

Terapeutul va încerca prin intermediul exerciţiilor fizice şi prin aplicarea tehnicilor specifice,  să angreneze total   potenţialului corpului uman, stimulând  pacientul din patru perspective: fizică, chimică, emoţională şi spirituală. Kinetoterapeuţii încearcă să anuleze toate dezechilibrele organismului, pentru a putea rezolva problemele de sănătate, aplicând  tehnicile anakinetice şi kinetice. Tehnicile anakinetice sunt caracterizate prin  imobilizarea de punere în repaos, de contenţie şi de corecţie, posturile corective şi de facilitare. Tehnicile kinetice înseamnă  mobilizările  pasive şi mobilizările  active. Mobilizările pasive lucrează foarte bine şi asupra sistemului nervos, a capacităţii de concentrare, memorare  şi asupra tonusului psihic.

Kinetoterapia asigură o formă de mişcare controlată. Mişcarea aduce beneficii majore întregului organism, crescând amplitudinea mişcării unei articulaţii, mărind forţa musculară, ajutând la recăpătarea coordonării musculare şi susţinând ameliorarea condiţiilor psihice care pot sta la baza multor dezechilibre şi pot influenţa calitatea vieţii.

Acestă terapie funcţionează individual. Există şi exerciţii care se pot efectua organizat, însă tehnicile se aplică individual, în funcţie de contextul şi istoricul medical al pacientului.

La capitolul preţ kinetoterapie, cabinetele specializate oferă pacienţilor  o serie de pachete, peţuri standard pentru o şedinţă, abonamente  şi reduceri, în funcţie de tratament.

Înainte de începerea terapiei se stabileşte o întâlnire de evaluare între terapeut şi pacient.  Terapeutul află toate datele legate de pacient, problema medicală cu care se confruntă şi istoricul medical. Se stabileşte astfel tipul de terapie, durata tratamentului, pacientului i se dau toate informaţiile legate de preţul tratamentului de kinetoterapie şi ofertele disponibile.

Preţul şedinţei de evaluare variază între 100 şi 150 de lei.  Astfel, preţ kinetoterapie porneşte din acest punct al evaluării pacientului. Odată stabilite toate detaliile legate de terapie, vor urma formalităţile care presupun semnarea unui contract prin care sunt specificate obligaţiile şi drepturile, atât ale terapeutului, cât şi ale pacientului.

Kinetoterapia şi tehnicile specifice susţin faptul  că fiecare muşchi se află în legătură cu un organ. Atunci când un muşchi este slăbit şi nu-şi poate îndeplini funcţiile, apar disfuncţii şi la nivelul organelor. Astfel, prin apelarea la tratarea prin kinetoterapie se intervine asunpra afecţiunii cu care se confruntă pacientul, lucrându-se foarte mult cu musculatura.

Metodele şi tehnicile folosite de kinetoterapeuţi variază în funcţie de afecţiunea  care trebuie tratată şi  de istoricul medical al pacietului, combinându-se exerciţiile fizice cu presopunctura, masajul limfatic şi sfaturile nutriţionale. Kinetoterapia susţine ideea că mişcarea este o cale sigură prin care organismul uman se poate reechilibra, deci întragul tratament va viza capacitatea musculară.

Tratamentele de kinetoterapie au  la bază programe medicale bine stabilite şi sunt practicate  de specialişti instruiţi şi acreditaţi în unităţi de specialitate. Cabinetele în care urmează a se aplica tratamentul sunt astfel concepute încât să confere pacientului o stare de relaxare şi linişte, să poată beneficia de toate avantajele aplicării kinetoterapiei şi să facă progresele dorite. Camerele în care se aplică tehnicile sunt bine ventilate şi luminoase, dotate cu toate mijloacele de care terapeutul are nevoie pentru a aplica tratamentul şi pentru a obţine progrese medicale.

Preţ kinetoterapie poate fi influenţat şi de mijloacele prin care terapeutul aplică tehnicile, de durata şedinţei, de caracteristicile afecţiunii care trebuie tratată şi chiar de poziţionarea cabinetului.

Când se iau în calcul datele legate de preţ kinetoterapie, trebuie ştiut faptul că preţurile în cazul tratării copiilor variază faţă de cele aferente tratării adulţilor, de asemenea şi durata unei şedinţe şi a întregului tratament.

Prima departajare făcută de cabinetele de kinetoterapie este în două categorii. Copii până într-un an şi copii peste un an şi adulţi.

Preţ kinetoterapie pentru copii până într-un an,  variază în funcţie de cabinet şi de afecţiunea cu care se confruntă micuţul. Astfel, o şedinţă de kinetoterapie pentru acestă categorie va dura în jur de 25-30 de minute, iar preţul  poate varia între 50, 60 şi  100 de lei. Cabinetele de kinetoterapie, în vederea obţinerii unor rezultate bune pentru micii pacienţi, oferă pachete de preţuri accesibile, încadrate în abonemente ce se extind pe durata unei luni, maxim două. Abonementele includ în jur de 10-12 şedinţe de terapie şi preţul variază între 400 şi 800 de lei, fiecare cabinet rezervându-şi dreptul de a majora sau micşora preţ kinetoterapie.

Aplicarea kinetoterapiei  pentru copii are ca scop asigurarea condiţiilor necesare pentru o dezvoltare armonioasă şi firească a organismului, prevenirea apariţiei deficienţelor fizice şi tratarea anumitor afecţiuni. Masajul pentru bebeluşi este încadrat cu mare succes în tehnicile specifice kinetoterapiei şi are un efect benefic incontestabil asupra dezvoltării micuţilor, contribuind şi la corectarea eventualelor proleme cu care se confruntă aceştia, ca urmare a poziţionării din timpul sarcinii. Masajul poate influenţa  şi activităţile bebeluşului, ajutându-l să doarmă bine şi să depăşească rapid  momentele de agitaţie şi disconfort, să aibă o stare bună şi să se poată hrăni mai bine.

Programele sunt stabilite pentru fiecare mic pacient  în parte. Se face o evaluare a copilului, se iau în calcul toate datele furnizate de medici şi se urmăreşte atingerea unor obiective specifice vârstei copilului, astfel încât gradul de dezvoltare fizică al acestuia şi cel al abilităţilor dezvoltate  să fie specifice vârstei. Prin  programul stabilit de terapeut, rezultatele pot fi mulţumitoare şi pot consta în îmbunătăţirea multor aspecte, asigurând  bună dezvoltare fizică  şi emoţională.

Kinetoterapia poate combate o serie foarte largă de afecţiuni la copii. Printre acestea se pot enumera: luxaţia congenitală de şold, picioruşele în X sau obtuze, platfusul, torticolis sau amiotrofia spinală.

Cu un preţ kinetoterapie care variază între 50 şi 100  de lei şedinţa, se poate beneficia de o terapie non-invazivă care va fi de mare folos copiilor, şedinţele reprezentând un timp în care micuţii se simt bine şi îl petrec cu mare plăcere, bucurându-se de o terapie prin joc şi joacă.

Pentru adulţi şi copiii mai mari, atunci când se vorbeşte despre preţ kinetoterapie, trebuie ştiut că acesta este influenţat de tehnicile care urmează a fi aplicate şi toate celelalte proceduri ce se impun în cazul fiecărui pacient în parte.

Acestă terapie  face parte din medicina fizică şi are ca scop o activitate motrică normală şi poate interveni pe toate palierele, atât fizic, cât şi psihic, însă modul în care se intervine este stabilit de către terapeut pentru fiecare pacient în parte. Rolul kinetoterapiei este de a restabili funcţii ale corpului care au fost diminuate în urma unor traumatisme sau în urma unor boli şi de a induce echilibrul psihic, şi poate fi aplicată prin tehnicile specifice sau în combinaţie cu diverse proceduri necesare respectivei afecţiuni.

Prin kinetoterapie se vizează  relaxarea totală a corpului, tehnicile şi procedurile alese de terapeut  având capacitatea de a acţiona  asupra  sistemul nervos. Kinetoterapia este caracterizată ca fiind o tehnică non-invazivă, care poate ajuta  la conştientizarea şi înlăturarea completă a stresului acumulat, acesta fiind unul dintre cauzele multor afecţiuni care se pot instala la un pacient adult sau vârstnic.  Tratamentele de  kinetoterapie  au  loc prin aplicarea tehnicilor anakinetice şi kinetice şi prin adăugarea metodelor agreate şi alese de terapeut. Aceste aspecte sunt hotărâtoare atunci când se pune problema pretului kinetoterapiei.

Tehnicile anakinetice se aplică prin  imobilizarea de punere în repaos, de contenţie şi de corecţie, posturile corective şi de facilitare, iar tehnicile kinetice sunt caracteristice  mobilizări pasive şi mobilizări active. Mobilizările pasive lucrează foarte bine şi asupra sistemului nervos şi a tonusului psihic, astfel prin aplicarea kinetoterapiei şi a metodelor aferente,  putându-se ameliora o serie de afecţiuni şi probleme medicale şi putându-se  interveni asupra stresului care afectează calitatea vieţii multor persoane.

În funcţie de tipul de tratament, tehnicile alese şi metodele care vin în completarea terapiei, preţ kinetoterapie pentru un adult poate varia între 60 şi 200 de lei  o şedinţă de maxim 60 de minute. Cabinetele de kinetoterapie oferă posibilitatea plăţii sub formă de abonament, costul unei şedinţe diminuându-se semnificatriv. Astfel, un abonament poate varia ca preţ între  400 şi 1000 de lei.

Preţ kinetoterapie este echivalentul beneficiilor de necontestat pe care acestă terapie le poate oferii corpului şi psihicului uman, terapeuţii acreditaţi şi instruiţi, stăpânind aplicarea tehnicilor specifice la cel mai înalt nivel.

 

 

 

 


Cu un Like vezi tot ce publicăm: