Mersul pe vârfuri la copii tratat prin kinetoterapie

Odată cu primii săi pași, observi că bebelușul tău începe să experimenteze mersul pe vârfuri. La început este posibil să ți se pară amuzant, însă pe măsură ce timpul trece este posibil ca această afecțiune să devină din ce în ce mai îngrijorătoare.

Mersul pe varfuri la copiiPână la vârsta de doi anișori mersul pe vârfuri nu ar trebui considerat o urgență medicală. Iar acest lucru se întâmplă pentru că puiului tău îi este teamă să își pună întreaga talpă pe locul în care calcă sau pentru că a fost obișnuit cu premergătorul, fiind nevoie să se împingă în vârful degetelor pentru a se deplasa.

Mersul pe vârfuri, când este motiv de îngrijorare?

Atunci când în familie, mama sau tata au experimentat acest lucru, atunci când au fost copii, este posibil să fie transmis mai departe către cel mic. De asemenea, mersul pe vârfuri la copii devine un fapt comun, un obicei care ar putea persista chiar și până la doi ani de viață. Odată ce toată această tulburare ar putea continua, după vârsta de doi anișori este bine să iei măsuri și să ajungi de îndată la medic.

Lucrurile par a fi și mai neplăcute atunci când odată cu mersul pe vârfuri apar și alte probleme, precum lipsa de coordonare musculară sau chiar anumite probleme de vorbire. Toate aceste lucruri ar putea să-ți demonstreze prezența unor afecțiuni ale sistemului nervos central și tocmai de aceea este nevoie să ajungi cât mai repede la medic.

Mersul pe vârfuri nu reprezintă un motiv de îngrijorare până la vârsta de doi anișori, fiind un lucru normal la mai toți copiii. Le este teamă să pună întreaga talpă pe sol, mai ales cu ocazia primilor săi pași și de aceea, vor începe să meargă făcând primii pași pe vârfuri, experimentând așa numitul mers de balerină.

Atunci când după vârsta de doi anișori copilul continuă să meargă pe vârfuri, ai putea să suspectezi una din următoarele afecțiuni:

  • dereglări ale sistemului nervos central
  • paralizie cerebrală
  • autism
  • tendonul lui Achile nu are o dimensiune normală, fiind mai scurt
  • probleme de coordonare musculară

De aceea, atunci când copilul a trecut de doi anișori și continuă să meargă pe vârfuri sau atunci când după ce a mers normal, cu toată talpa pe sol, se ridică și merge pe vârfuri este bine să ajungi la medic. Si tot la pediatru va trebui să ajungi și în cazul în care observi că micuțul suferă de rigiditate musculară, lipsa coordonării în mișcări, precum și impedimente în realizarea unor acțiuni simple precum incapacitatea de manevrare a unor obiecte, incapacitatea încheierii nasturilor.

Pentru diagnosticarea adevăratului motiv pentru care copilul continuă să meargă pe vârfuri, mai mult ca sigur medicul va solicita efectuarea unei electromiografii, în așa fel încât să se verifice coordonarea impulsurilor electrice cu activitatea musculară. Atunci când medicul suspectează o afecțiune neurologică, se va recomanda și un consult neurologic.

Tratamentul mersului pe vârfuri

Atunci când copilul merge pe vârfuri doar pur și simplu pentru că așa s-a obișnuit, nu i se va administra niciun tratament, singura preocupare a părinților fiind aceea de a-l determina să își așeze întreaga talpă pe sol, atunci când calcă.

De asemenea, în cazul în care vârsta copilului trece de doi anișori și atunci când copilul nu merge decât pe vârfuri, medicul, în funcție de diagnosticul stabilit îi va prescrie un plan de tratament potrivit.

Aparatele ghipsate, dar și exercițiile fizice de întindere a mușchilor picioarelor realizate de specialiști kinetoterapeuți sunt câteva dintre cele mai importante recomandări ale medicului. În cazul în care se constată că tendonul lui Achile este scurt se vor folosi tot procedurile kinetoterapeutice. De asemenea, dacă acestea nu dau rezultate în termenul sugerat de către medic, se va recurge la intervenția chirurgicală de întindere a tendonului.

Indiferent cum, mersul pe vârfuri nu înseamnă întotdeauna un motiv de îngrijorare. De aceea, încă de la primii săi pași este indicat să îți încurajezi copilul să pună toată talpa pe sol, să pășească corect.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*