Periartrita scapulo-humerală tratată prin kinetoterapie

Periartrita scapulo-humerală este un sindrom clinic ce se caracterizează prin dureri, redoare articulară și impotență funcțională, fiind determinat de diverse procese patologice ce sunt localizate la nivelul umărului. Înainte de a discuta despre periartrita scapulo-humerală tratată prin kinetoterapie, haideți să vedem ce înseamnă această afecțiune.

La nivelul structurii umerilor și la nivelul tendoanelor are loc un proces de uzură a cărei accelerare și agravare pot fi determinate de traumatisme, microtraumatisme, expunere la frig ș.a.m.d.

Ceea ce îi conferă umărului o mare mobilitate în dauna stabilității sunt cele trei articulații și două planuri de alunecare din care este alcătuit. Cele două planuri de alunecare sunt reprezentate de suprafața scapulo-toracică și de spațiul subacromial. Cele trei articulații ale umărului sunt articulația glenohumerală, acromio-claviculară și sterno-claviculară. Ligamentele, tendoanele și mușchii contribuie la menținerea unei oarecare stabilități.

Periartrita scapulo-humerală este o boală des întâlnită mai ales la persoanele de peste 40 de ani și prezintă patru forme clinice:

• umărul dureros simplu – este forma clinică cea mai frecvent întâlnită și se manifestă prin dureri moderate la nivelul umărului, la efectuarea unor activități zilnice normale, cum ar fi îmbrăcatul sau spălatul;
• umărul dureros acut (hiperalgic) – se caracterizează prin dureri puternice, insuportabile care se intensifică noaptea și fac imposibile mișcările;
• umărul blocat – debutează cu dureri moderate ale umărului, dar în timp duc la instalarea unui blocaj al articulației denumit „umăr înghețat”;
• umărul pseudoparalitic – are la bază ruptura sau perforarea de diverse grade a tendoanelor mușchilor rotatori, apărută pe un fond degenerativ (la vârste de peste 60 de ani).

Periartrita scapulo-humerală – simptome

Dacă vorbim din punct de vedere anatomo-patologic, acest tip de afecțiune prezintă leziuni inflamatorii, rupturi parțiale, leziuni ischemice cu necrozări consecutive și calcificări semnalate cu precădere la nivelul tendoanelor. Clinic, periartrita scapulo-humerală este însoțită de dureri cu diverse intensități, scăderea mobilității și a forței musculare, modificări de temperatură la nivelul umărului și posibile modificări de culoare și volum.

Durerile pot fi acute sau cronice și apar spontan sau după un traumatism, ori efor de intensitate crescută.

Durerea de la nivelul umărului poate fi uni sau bilaterală, localizată sau cu iradiere în braț. Durerile se resimt din cauza proceselor sau afecțiunilor inflamatorii, nervoase sau degenerative.

Apariția periartritei scapulo-humerală duce la reducerea amplitudinii articulare, ea putând varia, în funcție de forma clinică, de la câteva grade până la impotența funcțională completă.

Flexia, rotațiile și abducția, hipotrofia și amiotrofia la palpare (în special la nivelul trapezului și al deltoidului), hiperemia și creșterea temperaturii la nivel cutanat sunt cele mai afectate mișcări.

Periartrita scapulo-humerală – tratament

În cazul periartritei scapulo-humerală, tratamentul medicamentos este util în faza acută și constă în administrarea de antialgice, vitamine, infiltrații și la nevoie antibiotice. La umărul dureros simplu se poate administra aspirina și se fac infiltrații de acetat de hidrocortizon. După cedarea durerilor, la umărul dureros acut se administrează fenilbutazona sau indometacinul. Pentru a evita anchiloza, se fac mișcări. De aceea, atât în cazul umărului dureros simplu, cât și în umărul dureros acut, mobilizarea pasivă și activă va fi prudentă, treptată.

Fiind cea mai des întâlnită afecțiune la nivelul umărului, periartrita scapulo-humerală sau umărul dureros, poate genera un grad ne invaliditate la nivelul membrului superior.

După scanarea termografică și ultrasonografică, având în vedere și vechimea afecțiunii, gravitatea acesteia, dar și alte afecțiuni ale pacientului, ședințele complete de tratament și de recuperare în cazul periartritei scapulo-humerale se pot realiza.

Recuperarea medicală poate fi realizată prin terapie fizică, dar și prin kinetoterapie, exercițiile medicale speciale fiind sub realizate sub coordonarea și atenta supraveghere a unui kinetoterapeut.

Acest tip de recuperare vizează diminuarea durerii și a proceselor inflamatorii, corectarea pozițiilor vicioase, refacerea gradelor normale de mobilitate, întreținerea mobilității normale și întreținerea și dezvoltarea tonusului muscular normal.

Kinetoterapia la nivelul umărului dureros are efecte analgetice, ea îmbunătățind simțitor circulați sangvină și circulația limfatică. În plus, prin tehnicile speciale, se poate obține ameliorarea supleții țesutului subcutanat și a tegumentelor afectate, mărind considerabil tonusul muscular.

Ședințele de masaj și electroterapie sunt indicate în cazul recuperării acestei afecțiuni, reușind să diminueze durerile resimțite la nivelul umărului, atât la palpare, cât și la mobilizare.

Exercițiile kinetoterapeutice pot reda mobilitatea și funcționalitatea umărului afectat, dacă sunt executate corect și din timp.

Kinetoterapia are drept scop refacerea tonusului muscular și a forței musculare la nivelul umărului, dar și refacerea completă sau funcțională a mobilității afectate, pe toate axele de mișcare, cu reintegrarea umărului în lanțul kinetic al membrului superior.

În cazul umărului dureros simplu, atunci când nu apar limitări de mobilitate, kinetoterapia are doar un rol profilactic, împiedicând apariția fibrozei, dar și pierderea mobilității articulației umărului. Î stadiul acut se recomandă doar posturările, timp ce în cazul stadiului subacut se permit mobilizări ale articulației scapulo-humerale.

Exercițiile kinetoterapeutice care sunt recomandate pentru stadiul terminal au drept scop redobândirea forței musculare, refacerea stabilității și a mișcării controlate a umărului. În cazul umărului dureros acut, singurul tip de tratament kinetoterapeutic este imobilizarea absolută a brațului, cu o pernă în axilă și cu o eșarfă de susținere a antebrațului și mâinii. După ce durerea se ameliorează, se poate trece la contracții izometrice și chiar la mobilizări precedate de aplicații calde.

Kinetoterapia umărului blocat începe printr-un tratament preventiv al capsulitei retractile. Aceasta presupune posturarea corectă a umărului inflamat și mobilizarea precoce a membrului superior. Sunt recomandate exercițiile cu bastonul, roata și diverse instalații de scripeți.

Kinetoterapia are un rol decisiv în redobândirea amplitudinii articulare, prin intermediul exercițiilor specifice:

• posturări și contracții izometrice;
• mișcări active asistate;
• mișcări pasive – tracțiuni cu decoaptare gleno-humerală;
• mișcări pasivo-active;
• mișcări autopasive – automișcare pendulară;
• mișcări active – diagonalele Kabat pentru flexia membrului superior;
• exerciții pentru stabilitatea umărului;
• exerciții pentru creșterea forței musculare.

Unele forme clinice al poliartritei scapulo-humerală pot fi prevenite cu ajutorul kinetoprofilaxiei, ce implică mobilizarea reculată și precoce a membrului superior la persoanele predispuse la această afecțiune (de exemplu, persoanele operate la nivelul toracelui, cu traumatisme vertebro-medulare sau hemiplegice), dar și posturarea corectă a umărului inflamat.

Cu un Like vezi tot ce publicăm: